Deși este unul dintre cele mai controversate personaje din lumea mondenă din cauza relațiilor amoroase care s-au lăsat cu scandal, Alex Bodi este un tată iubitor și mândru. Fiica lui a împlinit vârsta de 13 ani, iar tăticul Bodi a ținut să îi transmită un mesaj emoționant lui Chaqueline. Iată ce a spus!
Pe lângă viața amoroasă tumultuoasă și imaginea de cuceritor pe care le are, deși pare că rolul de tătic nu l-ar prinde, Alex Bodi are două fetițe de care este mândru. Omul de afaceri trăiește momente fericite, asta pentru că fiica lui, Chaqueline, împlinește frumoasa vârstă de 13 ani.
Alex Bodi a postat imagini senzaționale alături de fiica lui, în timp ce se aflau pe stadion, și a atașat un mesaj emoționant cu ocazia aniversării micuței Chaqueline. Bodi se declară un tată mândru care își iubește enorm fetița.
„Azi împlinești frumoasa vârstă de 13 ani,nu am decât să i mulțumesc lui Dumnezeu pentru ca ești un înger de copil și i cer doar să ți dea sănătate și să te păzească!sunt foarte mândru de tine chiar dacă de multe ori nu îți arat,dar te iubesc enorm. LA MULȚI ANI!”, este mesajul transmis de Alex Bodi pe rețelele de socializare.
CITEȘTE ȘI: Alex Bodi, mesaj usturător cu direcție către fosta Ema Uta: „După ceva timp, realizăm că planul…”
Recent, Alex Bodi a abordat un subiect sensibil pentru el. Într-un interviu CANCAN, omul de afaceri a mărturisit că familia este cel mai important lucru pentru el, iar părinții lui i-au oferit o creștere severă pe care el o aplică la rândul lui cu cele două fetițe.
”Cel mai important lucru pentru mine este familia. Am o relație apropiată cu familia mea. Când merg acasă, însă sunt băiatul mamei, îmi gătește ce știe că îmi place, depinde de anotimp. E un lucru frumos să fii copil. Părinții o să fie întotdeauna lângă tine, indiferent că te ceartă, că suntem noi încăpățânați, că trăim alte vremuri. Când te sună mama, tinzi să pui pe silent. Nu! Când te suna mama sau tata, trebuie să răspunzi! E rar să ai o relație bună cu părinții. (…) Tata și acum mă mai ceartă, dar închid telefonul și mă gândesc cu drag la el. El este mai sever. De la părinții mei am preluat severitatea pe care o aplic acum în relația cu fiicele mele” , a spus Alex Bodi pentru CANCAN.RO
VEZI MAI MULT AICI: Alex Bodi, detalii neștiute despre relația cu părinții! ”Tata și acum mă mai ceartă, dar închid telefonul și…” Teama cea mai mare a ”musculosului”